Note, copiere, rezultat?

E sfîrșit de semestru, perioada în care se numără fulgii de zăpadă și notele adunate de a lungul a 4 luni de `muncă asiduă`. Acum pe toți îi prinzi răspunzînd o temă, bocind pe la ușa profului să mai schimbe vriun 4 sau purtînd niște bani ascunși în vriun plic ca să umfli nota ceea de la semestru dintr-a 12-a, că tare contează ea la sfîrșit, în diploma de BAC (cum să nu figureze mai mult de 9 și ceva, cum?).

Trecem prin școală și suntem învățați să tindem la nota maximă, pentru că se spune că ceea ce e în catalog ar trebui să reflecte ceea ce ai în cap. Se spune doar, pentru că noi toți știm că nu-i așa.

Au note mari cei care învață, dar și cei care trișează mai mult, cei care copiază, se inspiră, parazitează sau spuneți-i cum vreți, pentru că toți vrem o diplomă de BAC frumoasă, pentru că profii ne amintesc în fiecare zi că nota de la examene contează și că prețul contractului la universitate îi mare.

Pentru că boala copiatului îi boala noastră primordială. Avem tehnică deșteaptă și nimic în cap, dar avem note.

  Îi așa oarecum să vezi oameni pentru care școala îi centrul universului și rezultatele din agendă îs scopul lor principal. Îi așa ciudat să vezi că oamenii la 18 ani mai cred că media umflată de la sfîrșit de semestru o să le asigure succesul în viață.

Reflectează.

Read more...

sîmbătă.

Sunt momente din astea în care realizezi că ești atît de mic, încă un om într-o imensitate de oameni , care fac umbră unui pămînt care are nevoie de mai multe.

Sunt zile în care îți dai seama că ai atîtea de învățat pentru a ajunge să fii un altfel de om, să fii mai mult decît un simplu trecător prin viață.

Sunt clipe în care privești în urmă și vezi că ești altul, dar că nu ești mulțumit îndeajuns de tine, iar asta construiește.

Îți construiește idealurile și te fac să privești într-un viitor necunoscut, căruia însă poți să-i trasezi tu contururi. Formele pe care le dai pot fi mediocre, dacă te mulțumesc îndeajuns sau le poți umple cu substanță densă, cu vise mari.

Ești norocos dacă le ai. Visează.

Read more...

Simte

Poți vorbi la nesfîrșit despre lucruri pe care ți le imaginezi, să încerci oricît n-ai vrea să te pui în locul unuia care simte ceva diferit decît tine și să te prefaci că înțelegi, dar n-o să fie așa. N-ai cum să înțelegi ceva ce nu simți.

Viața noastră îi o permanentă fugă, un timp limitat care trebuie umplut cu ceva palpabil, important. Îi o permanentă irosire și o încărcare cu energie. E trăire. 

Fugim așa de mult încît uităm să simțim, să descoperim frumusețea aia interioară care trebuie să domine acolo în suflețel.

 Găsește-o, pentru că fără dînsa degeaba mai trăiești.

Read more...

Sport, sport, sport

            Sportul este parte din viața mea (regulat) deja de aproape un an, perioadă în care am resimțit din plin efectele sale asupra corpului și stării mele de spirit.

Să enumar beneficiile lui asupra organismul și sănătății noastre ar fi deja banal, pentru că toți am citit cîndva, undeva despre ele, doar ca suntem mult prea leneși să renunțăm la zona de confort creată pentru a încerca și ceva nou. (e vorba de tine, sedentarule :D).

Pentru mine, a devenit remediul anti-stres și anti ginduri negative, dar și odihna creierului dupa ore.

Energia asta pe care o resimt după o oră de antrenament la sala sau alergat în parc, nu se compară cu absolut nimic.

Totul depinde de alegerile pe care le facem.

Fiti frumoși și sănătoși. 

Read more...

Iubim pe facebook

Pentru mine, iubirea îi cel mai frumos sentiment inventat pe lumea asta, pentru că fără el, nimic nu se mișcă.

Și tot eu cred că ea îi ceva tare complicat care nu apare pur și simplu din senin și ca să iubești cu adevărat e nevoie de timp. Mult timp petrecut cu acea persoană, timp în care ajungi să-i iubești fiecare neajuns și fiecare chestie magică al personalității.

De aceea, mă supără modalitatea în care azi se banalizează acest subiect. Cum poți să iubești după cîteva săptămîni de relație și de ce să afișezi asta cu mare tam-tam pe profilul tău de pe facebook? Eh, iar eu încep)

Nu-mi place să văd te ador, iubesc, statusuri, cică cu sens ascuns pentru o persoană anumită, pe care trebuie să le vadă tot facebook-ul. De ce să faci din povestea ta (și problemele ei) ceva public? Devine așa de banal. De parcă nu există conversații private, în care poți să-ți spui tot păsul.

Chiar nu cred că toate inimile astea de pe wall-uri, poze cu săruturi și idei cum să nu pot trăi fără nu știu cine, mai ales cînd o relație are nici o lună, sunt sentimente adevărate.

Învățați să iubiți frumos și original. Și iubiți cu adevărat.

Read more...

Le Pèlerin de Compostelle

« L'homme ne pourra jamais cesser de rêver. Le rêve est la nourriture de l'âme comme les aliments sont la nourriture du corps. Très souvent, au cours de notre existence, nous voyons nos rêves déçus et nos désirs frustrés, mais il faut continuer à rêver, sinon notre âme meurt.»

« Le premier symptôme du fait que nous tuons nos rêves est le manque de temps. Les gens les plus occupés que j'ai connus au cours de ma vie avaient toujours du temps pour tout. Ceux qui ne faisaient rien étaient toujours fatigués, ne se rendaient pas compte du peu de travail qu'ils réalisaient et se plaignaient constamment que la journée était trop courte. En vérité, ils avaient peur de mener le Bon Combat.

«  Le deuxième symptôme de la mort de nos rêves, ce sont nos certitudes. Parce que nous ne voulons pas regarder la vie comme une grande aventure à vivre, nous commençons à nous juger sages, justes et corrects dans le peu que nous attendons de l'existence. Nous regardons au-delà des murailles de notre quotidien et nous découvrons le bruit de lances qui se brisent, l'odeur de sueur et de poussière, les grandes chutes et les regards assoiffés de conquête des guerriers. Mais nous ne concevons jamais la joie, la joie immense qui est dans le cœur de celui qui lutte parce que, pour lui, ni la victoire ni la déroute n'ont d'importance, seul compte de mener le Bon Combat.

« Enfin, le troisième symptôme de la mort de nos rêves, c'est la paix. La vie devient un dimanche après-midi, elle ne nous demande pas de grandes choses, et n'exige pas plus que nous ne voulons donner. Nous pensons alors que nous sommes mûrs, que nous laissons de côté les fantaisies de l'enfance, et que nous atteignons notre réalisation personnelle et professionnelle. Nous sommes surpris lorsqu'une personne de notre âge dit qu'elle aime encore ceci ou cela de la vie. Mais en vérité, dans notre for intérieur, nous savons ce qui s'est passé : c'est que nous avons renoncé à lutter pour nos rêves, à mener le Bon Combat. »

« Lorsque nous renonçons à nos rêves et trouvons la paix, a-t-il repris après un moment, nous connaissons une courte période de tranquillité. Mais les rêves morts commencent à pourrir en nous et à infester toute notre atmosphère. Nous devenons cruels envers ceux qui nous entourent, et finalement nous retournons cette cruauté contre nous-mêmes. Surgissent les souffrances et les psychoses. Ce que nous voulions éviter dans le combat -la déception et l'échec - devient le seul legs de notre lâcheté. Et un beau jour, les rêves morts et pourris rendent l'air irrespirable et nous désirons la mort, la mort qui nous délivre de nos certitudes, de nos occupations, et de cette terrible paix des dimanches après-midi. »

Read more...