Note, copiere, rezultat?

E sfîrșit de semestru, perioada în care se numără fulgii de zăpadă și notele adunate de a lungul a 4 luni de `muncă asiduă`. Acum pe toți îi prinzi răspunzînd o temă, bocind pe la ușa profului să mai schimbe vriun 4 sau purtînd niște bani ascunși în vriun plic ca să umfli nota ceea de la semestru dintr-a 12-a, că tare contează ea la sfîrșit, în diploma de BAC (cum să nu figureze mai mult de 9 și ceva, cum?).

Trecem prin școală și suntem învățați să tindem la nota maximă, pentru că se spune că ceea ce e în catalog ar trebui să reflecte ceea ce ai în cap. Se spune doar, pentru că noi toți știm că nu-i așa.

Au note mari cei care învață, dar și cei care trișează mai mult, cei care copiază, se inspiră, parazitează sau spuneți-i cum vreți, pentru că toți vrem o diplomă de BAC frumoasă, pentru că profii ne amintesc în fiecare zi că nota de la examene contează și că prețul contractului la universitate îi mare.

Pentru că boala copiatului îi boala noastră primordială. Avem tehnică deșteaptă și nimic în cap, dar avem note.

  Îi așa oarecum să vezi oameni pentru care școala îi centrul universului și rezultatele din agendă îs scopul lor principal. Îi așa ciudat să vezi că oamenii la 18 ani mai cred că media umflată de la sfîrșit de semestru o să le asigure succesul în viață.

Reflectează.