Anabelle. Un produs Blogger.

Nu poti nega ceea ce esti

 vineri, 30 decembrie 2011

        Am încercat să fac ceea mă ne-caracterizează complet, pînă m-am lovit de pereții subconștientului care-mi ziceau: ai să suferi, fată dragă și ai să regreți, pentru că asta nu ești tu, nu te caracterizează, nu e ceea ce vrei. În disperata căutare și dorință de a ieși din întunericul interior în care ne cufundăm uneori, încercam să anulez adevărata esența a ceea ce înseamnă eu, convingeri, fire emoțională și de care nu o să pot scăpa indiferent de îndelungi încercări.
      Nu poți anula viața ta, în care ai crezut cu îndîrjire că lumea se poate schimba, că mentalitatea unora nu poate rămîne intactă și că o dată cu trecerea timpului se vor trezi tot mai multe minți.
      Nu poți fugi de ideea care te caracteriza dintotdeauna cum că dragostea adevărată există și e plină, iar încercarea de a reinventa acest sentiment în ceva în care nu crezi, nu se va solda decît cu un șir de prăbușiri, de fiecare dată cu aceeași intesitate, chiar dacă în naivitatea ta afirmi, nu, `eu nu mai sunt aceeași`.
     Pur și simplu nu poți face asta iar și iar, pentru că te lovești de tine și te trezești afirmînd: în ce mă transform și ce vreau să obțin făcînd asta?
     E bine cînd un văl de minciuni cade, dar și mai bine e atunci cînd nu permiți să reapară și cînd poți merge drept, cu fruntea sus și să zici: Eu sunt ceea ce sunt, și nu pot nega asta.

 

Read more...

Craciunul

 duminică, 25 decembrie 2011


Crăciun, magie, cele mai frumoase urări și o zi specială. Sărbătorile de iarnă au devenit preferate, datorită atmosferei, oamenilor dragi și iernii, fulgilor (care se lasă mult așteptați). Crăciunul e sărbătoarea familiei, căldurii sufletești și încercării de a fi mai bun, de a simți și dărui lumină. E ziua cadourilor spirituale, liniștii interioare.
Simțiți Crăciunul și fiți fericiți, calzi și împrăștiați doar optimism și atmosferă de sărbătoare!

Read more...

Nu astepta, creeaza chiar tu !

 vineri, 23 decembrie 2011


Cîți dintre voi visează să ajungă oameni de succes? Dar cîți fac ceva pentru a asta? E tare răspîndită printre tineri ideea de a avea, în viitor, propria afacere, de a fi o persoană realizată, împlinită, cu un salariu ce asigură mai mult decît strictul necesar, vacanțe, mofturi. Dar ți-ai pus vreodată întrebarea, ce fac eu pentru asta? Unii ar zice că sunt mult prea tînăr pentru a mă gîndi la așa ceva, că <18 ani e pentru ieşiri în baruri, cluburi, deoarece o dată cu înaintarea în vîrstă apar alte preocupări existenţiale (familia, copii, etc. etc.)
Toţi ştim că timpul înseamnă bani, că e mult prea preţios pentru a fi irosit în zadar. Dar cum valorificăm noi timpul? Mulți ar întreba: dar ce ar trebui eu să fac? Timpul trebuie investit. Anume în perioada adolescenței trebuie să încerci să ai cît mai multe activități extrașcolare, pentru a-ți putea crea abilități, hobby-uri.
Dacă visezi de nu știu cît timp să mergi la dansuri, să pictezi, să faci yoga, fotbal, tenis, volei, franceză, engleză, croitorie, fotografie sau orice altceva, FĂ-O, pentru că, e foarte posibil să nu mai ai alte ocazii, e foarte posibil ca ulterior să apară alte preocupări și să ai regrete.
Dacă ai o idee, oricît de nebunească ți-ar părea, pune-o în aplicare, nu ai nimic de pierdut.
Dacă simți că ceva te nemulțumește, dacă nu vezi sens în activitățile pe care le faci sau cele din mediul în care trăiești, ai curajul să spui, să acționezi, să schimbi.
          Lumea aparține curajoșilor, celor care fac ceva pentru a ieși în evidență, care mai presus decît să fie doar prezent la lecții, întreprind ceva. Trebuie să începi cu pași mici. Să ai anumite scopuri, grandioase sau mai puțin, dar să faci ceva pentru realizarea lor. E bine să ai vise mari, foarte mari, pentru a realiza măcar o parte dintre ele, care să te facă mîndru de propria persoană.
Societatea noastră e împînzită de stereotipuri, inhibiții, persoane care nu au curajul să spună ce gîndesc, care nu au curajul să facă ceea ce ar vrea.  Eliminați-le definitiv din viața voastră! Învățați să treceți peste eșecuri, pentru că pînă la urmă: o ușă se închide, dar neapărat se va deschide alta.
Recent am cunoscut o persoană care la vîrsta de doar 22 de ani, are propria sa afacere. Are venituri colosale, pentru că a vrut, a știut să valorifice timpul și capacitățile pe care le avea. A început de la lucruri banale, s-a inspirat din metodele altor oameni de afaceri și a creat o metodă îmbunătățită. Acum e proprietarul unei companii care activează în domeniul IT și care are cîștigă mulți bani, contribuind astfel și la dezvoltarea țării. Oricare dintre noi îi poate urma exemplul.
Mark Twain zicea ”Fiecare dintre noi are în mod inerent tot ce-i trebuie pentru a-și atinge scopurile și a-și împlini visurile. Ceea ce ne lipsește este instruirea, cunoașterea și înțelepciunea de a folosi ceea ce avem deja.”
Mulți nu știu cu ce să înceapă, unde să se ducă, pentru că la școală nu se învață, nu se predau anumite lucruri, dar dacă în una din după amiezele pe care le petreceți în fața monitorului, ați da un search pe google, sigur veți găsi toată informația care vă interesează, informați-vă, pentru că un om informat este un om puternic. Eu încerc să schimb ceva, tu ce faci?

P.S. Nu aștepta să ți se întîmple lucruri bune, creează-le chiar tu!




Read more...

Blog template by simplyfabulousbloggertemplates.com

Back to TOP