Liceu cu prea multă informație. Pentru ce?
marți, 10 aprilie 2012
Stăm zilnic 7 ore într-o clădire care se presupune că ar trebui
să ne formeze baza spre devenirea noastră. Noi toți visăm să fim de succes, nu?
școala ar trebui să fie cea care să ne ghideze creierașii spre ceea ce vrem să
facem în viață.
Dar cum ar trebui să se întîmple asta, dacă tot ce facem e să
învățăm mult, aiurea, să ni se bage informații în cap la 6-7 discipline pe zi,
unde proful zbiară dacă vii nepregătit? Îți dezvolți capacitatea de a memora
teme, oleacă de logică și, dacă ești mai norocos și sîrguincios, niște
gramatică ca să nu ajungi să pui anunțuri publicitare în oraș infectate cu
greșeli.
Ajungem la liceu cu niște medii umflate (cică ele îți
demonstrează ceea ce ai în cap) și cu o dezordine în creier enormă. Mai ai
cîțiva ani și trebuie să-ți alegi facultatea, ceea că o să faci întreaga viață.
Dar cum să faci asta cînd de-a lungul anilor te-ai axat pe 14 discipline
școlare învățînd x informație din ele?
Ideea articolului acesta a apărut stînd în fața caietului de
fizică plin cu teorie inutilă care ne-a fost dictată, pentru că trebuie cumva
să treacă 45 de minute, pentru că ajunsă în clasa a XI-a sunt întrebată Dar
tu la ce facultate mergi? Ca să răspund cu un nu știu încă.
Eu nu-mi mai pun speranțele în școală că o să mă ajute să
descopăr ceea ce vreau.
Mulți fac finanțe și bănci, economie, arhitectură etc. etc.
pentru că le sună denumirea promițătoare . Foarte puțini însă ajung la
universitatea care chiar li se potrivește.
și pentru că știu că școala n-o să mă ajute să găsesc domeniul
acela al meu, caut alternative și învăț ceea ce cred că o s mă dezvolte ca
persoană. Nu vreau să vină BAC-ul și perioada înscrierilor la facultate ca să
dau actele la întîmplare la o specialitate oarecare, sperînd că, prin magie, să
fie exact ceea ce vroiam.
P.S. eu tot fac parte din categoria note mari, cunoștințe
în x domenii, care sunt egale cu zero cînd vine vorba de alegerea facultății.
și totuși, multe din lucrurile cu adevărat utile, nu le-am
învățat de la școală.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu