Evidențiază-te frumos

Ești unic, frumos, inteligent, dar ce folos, dacă atunci cînd te afli în mijlocul unui grup nou de oameni stai frumușel într-un colț, prezent fizic, dar complet absent spiritual/prin acțiuni/întrebări/implicare.

Eu tot eram/mai sunt ca și tine. Absorbeam training-uri fără să ies în evidență (luam informație, dar nu dădeam prea multe în schimb). Aveam întrebări, dar, de multe ori, le păstram în mine undeva, pentru că mă temeam să nu fiu înțeleasă corect/să fiu ținta unor glume ulterioare/alte idioțenii și stereotipuri stupide.

La întîlniri cu oameni noi deseori fac parte din categoria `aștept să fiu abordată` (stare care se acutizează mai ales dacă sunt în compania a cel puțin un prieten bun/cunoscut/coleg) și oricît aș vrea să lupt împotriva acestui fapt, parcă am anumite limite interioare care nu mă lasă.

În ultima perioadă, am gustat puțin din ceea ce înseamnă să te evidențiezi într-o manieră frumoasă, să-i las pe ceilalți să mă cunoască și altfel și chiar să descopăr unele chestiuțe de care nu mă credeam în stare.

Îi tare plăcut cînd oameni necunoscuți te laudă și te apreciază în funcție de reușitele personale și te îndeamnă să continui în același ritm pentru că o faci bine.

Îi tare plăcut să dansezi pînă la epuizare și să nu-ți pese că poate te faci de rîs și că nu ești specialist în dansuri populare (chiar dacă le ador), dar să continui și să faci haz de propriile greșeli ca pînă la urmă să fii apreciată.

Și-i tare plăcut cînd oameni necunoscuți se apropie de tine și-ți fac complimente.

Pentru că asta înseamnă să te evidențiezi.

Pentru că dansatul de streptease, îmbătatul pînă la starea de `nu mai pot` tot îi evidențiere, dar deja fiecare are propriile valori și principii. Depinde cum vrei să fii perceput. 

Evidențiază-te frumos și lasă limitele celea interioare să hiberneze. Cît rău fac ele. :)